Alexandru Mihai Coman a început antrenamentele la Clubul Sportiv ATLAS Craiova la vârsta de 7 ani. Cinci ani mai târziu, Coman va părăsi ATLAS pentru un club mai mare din Craiova – CSM Craiova și va deveni în curând unul dintre cei mai celebri tineri jucători de tenis din România. Cu un număr impresionant de trofee de juniori câștigate, Coman a încheiat 2019 ca multiplu campion național, lider la categoriile de vârstă Under 14, dar și Under 16 din Europa, și ca cel mai tânăr jucător de tenis masculin care a fost chemat vreodată pentru echipa românească de seniori.
Legitimat acum la CS Dinamo Alexandru Coman a devenit al treilea jucător de tenis din istoria României care se impune la prestigioasa competiție Eddie Herr.
Lui Alexandru Coman i se mai spune Djokovic din Bănie, asta pentru că stilurile de joc se aseamănă foarte mult, dar și pentru că sârbul este idolul lui Alex.
Aflăm dintr-un interviu că educația este foarte importantă pentru el, și, prin prisma faptului că bunicii săi au fost profesori de matematică, aceasta a ajuns la rândul său să iubească matematica.
Pe lângă dragostea lui pentru tenis, Alex apreciază și fotbalul, mai exact apreciază “Barcelona și pe Leo Messi.”